Pentru ca noua ne pasa

Contribuie si tu!













Suntem tineri si dorim sa ne implicam in incercarea de a schimba ceva intr-o tara irecuperabila generata de guvernari eronate. Dorim sa aducem un plus societatii, ne pasa de lumea in care traim, de semenii nostri dar avem nevoie si de ajutor lor.
Alatura-te noua in aceasta provocare, contribuind, socitatea isi va imbunatati calitatea!
Impreuna vom pasi cu succes spre un viitor mai bun, in care actori vor fi tineri activi, nepatati si ambitiosi.




Realitati, si nu doar politice,


Provocarea noastra este aceea de a fi alaturi de oameni, am gandit actiuni care au menirea de a-i ajuta pe cei saraci, de a le fi alaturi celor bolnavi, de a incuraja pe cei talentati, de a promova sanatatea si curatenia mediului inconjurator, PENTRU CA NOUA NE PASA!

Interviu cu Marius Uglea

Scurt istoric al Închisorii de la Sighet



Interviu cu Marius Uglea
Muzeograf la Memorialul Victimelor Comunismului şi Rezistenţei










Sighetul a fost preferat de comunişti şi pentru că era aproape de URSS


Motto: „Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie” - Ana Blandiana

Marius Uglea:
Închisoarea de la Sighet a fost construită în 1897 când Transilvania făcea parte din Imperiul Austro Ungar.

Până în 1948 a funcţionat ca închisoare de drept comun, apoi a devenit închisoare pentru deţinuţii politici.

Se poate considera că detenţia politică la Sighet a început la 29 august 1948 când au fost aduşi la închisoarea Sighet 18 elevi de la liceul Dragoş Vodă acuzaţi că au manifestat împotriva regimului comunist. Ei au fost ţinuţi acolo până în mai 1949.

Punctul culminant

Perioada 1950-1955: au fost aduşi aproximativ 200 de foşti demnitari, intelectuali, jurnalişti – elita intelectuală şi politică care se opunea regimului comunist.

Printre cei care au murit la Sighet se numără Iuliu Maniu (5 februarie 1953) şi Gheorghe Brătianu (24 aprilie 1953).

1950 – în noaptea de 5 spre 6 mai a fost adus primul lot de deţinuţi politici. Printre ei se aflau fostul ministru Constantin Argetoianu, sau istoricul Constantin C. Giurăscu - tatăl istoricului Dinu Giurăscu. El a stat acolo cinci ani şi două luni şi – după eliberare - a scris cartea de memorii, „Cinci ani şi două luni în penitenciarul Sighet”.

În toamna anului 1950 au fost aduşi aproximativ 45 de episcopi şi preoţi greco-catolici.

Între cei care au murit acolo se numără Episcopul greco-catolic Ioan Suciu, Episcopul Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frenţiu şi Episcopul Durcoviciu.

1955 – după intrarea României în ONU, şi după Convenţia de la Geneva, Sighet a redevenit închisoare de drept comun şi a funcţionat ca atare până în august 1977 când a fost desfiinţată.

Se ştie că au mai fost cazuri - până la graţierea din 1964 – când au mai fost aduşi acolo deţinuţi pe criterii politice.



3600 de fotografii ale unor foşti deţinuţi tapetează culoarul de la parter


După 1977 a devenit un simplu depozit de materiale, administrat de primărie şi încet, încet s-a părăginit.

În ianuarie 1993 Ana Blandiana a prezentat Consiliului Europei un proiect de transformare a fostei închisori într-un muzeu: „Memorialul Victimelor Comunismului şi Rezistenţei”.

Lucrările au durat din aprilie 1994, când s-a înfiinţat Fundaţia Academia Civică, până în 1997.

Pe 20 iunie 1997 au fost vernisate primele săli şi tot atunci a fost inaugurat şi un mic spaţiu de rugăciune şi reculegere în curtea mică a închisorii – construit ca un omagiu adus tuturor deţinuţilor politici care au murit în închisorile politice din România în perioada regimului comunist.

În curtea mare se află grupul statuar numit „Cortegiul Sacrificaţilor”, realizat de sculptorul Aurel Vlad.

Geografia detenţiei în România comunistă

Intrarea în Muzeu se face prin „Sala hărţilor” care prezintă geografia detenţiei politice din România în perioada regimului comunist.

Din 6 martie 1945 (de la instaurarea guvernului Petru Groza) şi până în decembrie 1989 în România au funcţionat 230 de centre de detenţie, lagăre de muncă forţată, centre de deportare şi centre de anchetare a securităţii.

În judeţele şi localităţile unde au existat asemenea centre s-au găsit şi gropi comune.



Geografia centrelor de detenţie politică din România


Cele mai multe centre de deportare se aflau în sud-estul României unde se lucra la Canalul Dunăre Marea Neagră.

Acesta a fost început la iniţiativa lui Stalin, în baza unui proiect care exista încă de la începutul secolului al XIX-lea, pe fondul conflictului izbucnit, în 1948, între Tito – reprezentantul comunismului naţional – şi Stalin – cu comunismul rigid, marxist – leninist.

În vara lui 1953 – după moartea lui Stalin, la 5 martie – s-au abandonat lucrările.

Majoritatea celor care au muncit acolo au fost deportaţi mai departe în URSS la minele Dombas, de cărbune.

O parte au fost deportaţi şi în alte lagăre de muncă forţată din România, inclusiv în Maramureş, la minele de plumb de la Cavnic, Baia Sprie şi Valea Nistrului.

Anca Toader: De ce a fost aleasă închisoarea de la Sighet ca sediu al "Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei în România"?

Marius Uglea: Deoarece aici a fost exterminată elita politică românească interbelică – începând cu Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu şi până la Episcopii Greco-Catolici care şi-au găsit sfârşitul în această închisoare.

Sighetul a fost un loc preferat de comunişti pentru exterminarea elitelor politice şi fiindcă se afla la mai puţin de doi kilometri de URSS (azi Ucraina). Nu s-a găsit nici un document care să ateste vreo evadare.

Anca Toader: Sunt interesaţi oamenii de acest tip de memorie?

Marius Uglea: Da. Acest muzeu este recunoscut ca al treilea loc de păstrare a memoriei din Europa, alături de Memorialul de la Auschwitz şi cel al debarcării din Normandia, în nord-vestul Franţei.

Culoarul cu fotografii

Fotografiile care tapetează culoarul de la parter, reprezintă o parte dintre deţinuţii închişi în toate închisorile din România.





Sunt aproximativ 3600 de fotografii: intelectuali, politicieni, ţărani care se opuneau colectivizării, preoţi greco–catolici care refuzau să treacă la religia ortodoxă, preoţi de alte religii.

Fotografiile sunt anonime şi au putere de simbol.

La fiecare palier există câte 10 celule mici, de câte 2,5 metri, al căror scop era izolarea celor consideraţi foarte „periculoşi” de regimul comunist.

Mai există şi câte patru celule mari, unde erau închise grupuri: preoţi greco-catolici, ţărani care se opuneau colectivizării, grupul de elevi de la Liceul Dragoş Vodă din Sighet, etc.

Astăzi fiecare sală este organizată tematic prezentând câte un eveniment din perioada regimului comunist.

Iuliu Maniu

O sală de referinţă este a doua celulă pe dreapta - cea în care a murit fruntaşul ţărănist, Iuliu Maniu, la vârsta de 80 de ani, pe 5 februarie 1953.



Iuliu Maniu


Zidurile sunt autentice, dar podeaua e acum de ciment. Pe atunci era scândură de brad umedă, mucegăită.

Patul avea o stinghie de fier pe margine, pentru a-l împiedica pe deţinut să stea prea mult şezând. Deţinutul fie era întins, fie stătea în picioare.

Regimul penitenciar

Sunt mărturii ale foştilor deţinuţi că hrana din închisoarea Sighet era foarte sărăcăcioasă – în cea mai mare parte formată din terci (făină de porumb cu apă), sau arpacaş.

În perioada 1950 – 1954, când director era Vasile Ciolpan, sunt mărturii că acesta şi-ar fi adus porcii de acasă şi i-ar fi hrănit cu mâncarea deţinuţilor.

Deţinuţii sufereau de frig întrucât nu exista un sistem de încălzire funcţional, în condiţiile în care iarna temperaturile scad până la - 20C.

În „cabinetul medical” de pe lângă închisoare au lucrat medici "falşi". Ei erau în majoritate dezertori din URSS şi veneau cu diplome false.

Există dovezi că - indiferent de boala de care suferea deţinutul - nu prescriau mai mult de o aspirină.

Muzeograful Marius Uglea spune că nu există dovezi palpabile – documentate – care să ateste că deţinuţii erau torturaţi în beciurile închisorii.

Regimul comunist nu a urmărit exterminarea bruscă a acestora prin bătaie, ci exterminarea prin uzură fizică şi psihică.

Anca Toader: În ce măsură se poate spune că închisoarea de la Sighet este reprezentativă pentru ambele etape ale comunismului în România? Cu alte cuvinte represiunea a fost egală în timpul Regimului Dej şi al Regimului Ceauşescu?

Marius Uglea: „Din punctul de vedere al regimului concentraţionar din România, închisoarea de la Sighet a fost un punct de referinţă din perioada lui Dej.

Bineînţeles că au mai funcţionat închisori şi în perioada regimului Ceauşescu, însă nu de amploarea perioadei Dej.

Bradut Florescu a demisionat

Bradut Florescu, unul din "vechii" publicitatii romanesti, si-a incheiat contractul cu Realitatea Catavencu, unde coordona strategia de comunicare a grupului, si a plecat in Thailanda.


IATA CE ARTICOL A SCRIS, DUPA CE A PLECAT :
Rostul


Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toate fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.


Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia (batranii), pamantul si credinta.


Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.


Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca de-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada.

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la c.. pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti familia, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

Sa traiesti.
Bradut Florescu

Ţărăniştii constănţeni îşi caută candidaţi pentru alegeri

Alexandra BĂLAN _CUGET LIBER _ 2.febr.2011

Conducerea PNŢCD Constanţa are planuri mari pentru 2011. Proiectele pe acest an includ lărgirea organizaţiei prin acceptarea de membri noi. De asemenea, ţărăniştii vor încerca să înfiinţeze organizaţii în localităţile unde acestea nu există şi vor stabili candidaţii pentru alegerile de la Consiliul Judeţean şi Primăria Constanţa. Ţărăniştii constănţeni au în vedere şi foarte multe deplasări în judeţ şi cât mai multe eforturi pentru solidificarea echipei PNŢCD într-un an „în care există un culoar foarte bun pentru reafirmarea partidului în faţa alegătorilor de dreapta.”

„La nivel local, sperăm să punem în aplicare ideile pentru lărgirea organizaţiei prin asimilarea de noi membri, înfiinţarea de organizaţii noi acolo unde nu sunt şi vom întocmi listele de candidaţi pentru Consiliul Judeţean şi primărie. Vom face şi foarte multe deplasări în judeţ. Vom încerca să transmitem un semnal pentru unificare”, a declarat Tudorel Chesoi.

Problemele centrale, soluţionate

Potrivit declaraţiilor preşedintelui filialei constănţene a PNŢCD, anul 2011 va fi unul în care partidul se va unifica, pentru a nu se mai spune că sunt „împărţiţi în nu ştiu câte formaţiuni”. Chesoi îşi pune baza în modificările din conducerea partidului de la nivel naţional ce au avut loc în cadrul Congresului ţărănist de sâmbătă. Schimbarea fostului preşedinte Aurelian Pavelescu cu Eugen Moiescu pare să fi fost o dorinţă a majorităţii membrilor de partid. Chesoi afirmă ca actualul preşedinte este acceptat şi agreat de ambele diviziuni, ceea ce va ajuta la ideea de unitate şi „va face partidul mai puternic”.

„În primul rând, trebuie menţionat faptul că Aurelian Pavelescu a convocat iniţial acest congres, dar, în momentul în care a realizat că nu poate strânge destule semnături în favoarea sa, a încercat să îl amâne. Membrii biroului au decis continuarea congresului, iar Eugen Moiescu a fost ales ca nou preşedinte al PNŢCD. Principalul scop al actualei conduceri este definitivarea unităţii partidului. Faptul că Eugen Moiescu este acceptat şi agreat de ambele părţi, şi de către gruparea Radu Sârbu, ne va ajuta să fim mai uniţi”, afirmă Chesoi.

BLESTEM DE OM SĂRAC

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!
Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!
V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.
Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.
Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?

Ghiolbani de jafuri şi gherțoi,
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!
Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!


Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?
Chiar ţi-e jenă să iubeşti ţara asta? Nu trebuie să fii naţionalist-comunist pentru asta.

Dan Puric